După o cursă extrordinară, Delvine Relin Meringor, a șaptea la maratonul olimpic!

Proba sacrificiului, cum este de multe ori considerată cea de maraton, de această dată în variantă feminină, a încheiat astăzi (11 august), de dimineață, concursul atletic din cadrul celei de-a 33-a ediții a Jocurilor Olimpice – Paris 2024. O cursă pe un traseu extrem de dificil, unde startul s-a dat din fața Primăriei și finișul a fost la Invalides.

România a avut două reprezentante, atlete de origine kenyană, pe Delvine Relin Meringor (CSA Steaua București, antrenor Valentin Anghel) și pe Joan Chelimo Melly (CS Dinamo, antrenor Carol Șanta). Dacă cea din urmă a abandonat chiar de la începutul celor 42,195 km, Delvine a făcut o cursă foarte frumoasă, terminând pe locul șapte, în 2h24:56, cea mai bună performanță personală a sezonului (SB). Bătălia pentru prima poziție a fost pe viață și pe moarte, finalizată cu victoria olandezei Sifan Hassan, atletă fenomen, multiplă campioană mondială, continentală, care a stabilit un nou Record Olimpic cu 2h22:55. Și aceasta după medaliile de bronz cucerite în probele de 5.000 m și 10.000 m. La capătul unui finiș de invidiat și de sprinteri, Sifan s-a impus în fața etiopiencei Tigst Assefa (2h22:58). Pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere s-a urcat Helen Obiri (Kenya – 2h23:10).

În legătură cu abandonul, Daniel Șanta, managerul alergătoarei Joan Chelimo Melly, a ținut să precizeze: „Joan a suferit o ruptură fibrilară și un edem la nivelul tendonului, confirmate acum trei zile de un RMN efectuat la Paris. Recomandarea medicilor a fost ca Joan să nu alerge astăzi, însă sportiva a ales să încerce. Au fost zile pline în care echipele medicale (atât cea a României, cât și specialiștii puși la dispoziție de Adidas) au încercat tot posibilul să diminueze durerea (pentru că nu se punea problema recuperării în câteva zile). E o zi pe care o așteptam de mai bine de șapte ani și pentru care în tot acest timp s-a muncit enorm. N-a fost să fie la Paris, dar Joan rămâne singura atletă din România care a câștigat anul acesta o medalie la o competiție majoră (argint la Campionatele Europene - Roma, iunie 2024) și cu siguranță mai are multe de arătat în sportul de mare performanță”. Nu putem să-I urăm decât însănătoșire grabnică!

 

foto: Cristian Nistor /COSR

ALEGERI 2025: Candidații pentru funcția de Președinte FRA

ALEGERI 2025: Candidații pentru funcția de Vicepreședinte FRA

21.03.2025

Campionatele Mondiale ...

În 21 martie, încep Campionatele Mondiale de Atletism în Sală de la Nanjing, cea mai prestigioasă competiție indoor din calendarul atletic internațional.

Timp de 3 zile, cei mai buni atleți ...

13.03.2025

FOTE 2025

mascot eyof 2025Federația Română de Atletism reamintește celor interesați că termenul pentru depunerea dosarelor preliminare pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) este 28 martie 2025.

...

09.03.2025

AUR la Campionatele ...

AndreiRares Toader CE2025

Credit foto: Getty Images / Maja Hitij

Delegația României la Campionatele Europene indoor de la Apeldoorn (Olanda) încheie cum nu se poate mai bine parcursul său la această competiție - un ...

08.03.2025

Diana Ion, argint la ...

Credit foto: Getty Images / Maja Hitij

Video: Eurovision Sport 

După ce joi s-a calificat în finala probei de triplusalt a Campionatelor Europene indoor de seniori (Apeldoorn, ...

04.03.2025

Campionatele Europene de ...

Delegația României la Campionatele Europene de sală pentru seniori - Apeldoorn, Olanda - 06-09 martie 2025 formată din 7 sportivi (4 feminin si 3 masculin) așteaptă cu nerăbdare startul în ...

03.03.2025

40 de ani de la recordul ...

Pe data de 2 martie s-au împlinit 40 de ani de la stabilirea recordului național de sală în proba de 800 m seniori.

Petru Drăgoescu deține acest record național la 800 de metri în sală cu ...

02.02.2025

Digitalizarea ...

FRA RosterAthletics3

În era digitalizării, sportul de performanță nu face excepție de la necesitatea integrării tehnologiei pentru eficientizarea proceselor de organizare și desfășurare a competițiilor. ...

25.01.2025

Sprijin pentru ...

Voluntar in Atletism   Sprijin pentru PerformantaFederația Română de Atletism lansează proiectul „Sprijin pentru Performanță - Voluntar în Atletism”, având ca scop atragerea și implicarea unui număr cât mai mare de voluntari ...

09.01.2025

Competiţii indoor ...

Începutul de sezon 2025 pentru seniori debutează în forţă cu 3 competiţii majore indoor:

 

BA Logo 111 EUCHindoor2025 CMindoor2025

1. Campionatele Balcanice de sală seniori

15.02.2025, Belgrad, Serbia

vezi ...

06.12.2024

Campionatele Europene de ...

ROTeam SPAR CC 2024

39 de țări și-au anunțat participarea la cea de a 30-a ediție a acestor campionate.

Cel mai important eveniment de cros din calendarul european aduce cei mai buni atleți de pe tot ...

04.11.2024

Campionatele Balcanice ...

cover FB balkancros

 

[RO] Sâmbătă, 9 noiembrie 2024 se va desfășura la Câmpulung Moldovenesc Campionatele Balcanice de Cros, competitie adresată categoriilor seniori, tineret U23 și juniori U20. ...

31.10.2024

Gimnaziada 2024 - ...

România a participat în perioada 24-30 octombrie 2024 la ISF Gymnaziade (Campionatele Mondiale Școlare) competiție care s-a desfășurat la Manama/BAHRAIN. România a participat la 23 din cele 26 ...