Având în vedere numeroasele deplasări internaționale ale delegațiilor noastre, Federația Română de Atletism (FRA) va asigura medical fiecare membru al delegației, în cadrul unui pachet de asigurare standardizat de la GROUPAMA.
Totuși, vă recomandăm cu tărie să solicitați Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS), emis gratuit de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, deoarece acest card vă oferă decontare directă a cheltuielilor medicale în orice țară din Uniunea Europeană, în aceleași condiții ca și cetățenii statului respectiv, fără a fi nevoie să plătiți din propriul buzunar și să urmați proceduri ulterioare de rambursare.
Fără acest card european, cheltuielile medicale generate de un accident vor fi rambursate prin procedura standard, implicând plăți inițiale din partea dvs și ulterior recuperarea acestora prin intermediul asigurării, ceea ce poate necesita timp și formalități suplimentare.
Ce aveți nevoie pentru a solicita cardul:
- Cerere tip (se completează pe loc la casa de asigurări sau se poate descărca online);
- Copie după actul de identitate (carte de identitate sau pașaport);
- Dovada calității de asigurat (adeverință de la locul de muncă, certificat de elev/student, contract sportiv etc.);
- În cazul minorilor: copie după certificatul de naștere și actul de identitate al părintelui/reprezentantului legal.
Unde se depune cererea:
- La casa județeană de asigurări de sănătate de care aparțineți;
- Sau online (prin platforma CNAS, acolo unde este disponibilă această opțiune).
Cardul se eliberează în aproximativ 7 zile lucrătoare si va fi livrat prin posta la adresa de domiciliu. Cardul are valabilitate 2 ani.