Începutul anilor ’80 a fost marcat de o recrudescență fără precedent, în România, a performanțelorfeminine  la săritura în lungime. Protagoniste eram Anișoara Cușmir și cu mine. Performanțele din ziua de 1 august 1982 au putut fi prevăzute, cumva, dacă luam în calcul ce se întâmplase înainte. Recordul mondial era de 7,09 metri al Vilmei Bardauskiene, o rusoaică. Eu fusesem cu Anișoara Cușmir la un meci bilateral Ungaria – România, la Debrecen și sărisem acolo 7,05 metri, cu doar trei săptămâni înainte de Campionatele Naționale. Era clar că recordul mondial era în pericol. Anișoara sărise 7,01 metri, așa că, din rivalitatea asta sportivă dintre noi două a ieșit acest record mondial de 7,20 metri, care pentru mine e o amintire foarte frumoasă,  pe care o păstrez undeva într-o cutiuță a memoriei.

Au fost două recorduri mondiale în aceeași seară. Anișoara a sărit 7,15 metri la a cincea încercare. Până în acel moment eram la o egalitate perfectă: 7,00 metri amândouă, 6,99 metri amândouă, depășit pentru amândouă, iarăși 7 metri nu știu cât, și a venit săritura a cincea. Ea sărea ultima pe listă, iar eu săream prima. Anișoara a sărit, a făcut record mondial, s-a întrerupt concursul, să se măsoare din nou, să se facă fotografii…iar eu așteptam. Nu știu cum am reușit să mă rup de tot ce se întâmpla acolo. Stadionul era plin în acele vremuri. La tribuna oficială era nebunie. A trebuit să mă detașez și să mă concentrez, fiindcă urmam eu, cu cea de-a șasea. Ultima mea săritură! Și bătea vântul din față. Mă uitam la ceas, mai aveam câteva secunde și-mi dădea săritură anulată, și-am plecat așa, cu vântul din față. N-am știut ce s-a întâmplat, probabil că din cauza vântului eu am tras și mai tare în alergare, în tot ce-am făcut și când am aterizat, și am auzit vuietul ăla al stadionului, atunci am știut sigur că săritura mea e mai lungă: 7,20 m, nou record mondial.

Dar mai am o amintire dragă din 1982. Erau Campionatele Europene în aer liber, de la Atena. România nu mai câștigase un titlu continental de 14 ani, de la victoria Iolandei Balaș Söter la săritura în înălțime. Concursul feminin de lungime a fost programat după-amiază, la ora 16, iar după consumarea întrecerii a trebuit să trec și prin controlul antidoping. Așa că am părăsit stadionul olimpic pe la ora 19. Eram extrem de fericită, stare pe care o împărtășeam și cu ceilalți membri ai delegației nostre prezente în Capitala Eladei. Când am ajuns la hotel și am cerut cheia de la cameră, mare mi-a fost surpriza când mi s-a înmânat o telegramă destinată mie, sosită din țară, imediat după finalul competiției. Mi-a rămas și acum întipărit în minte momentul! Câteva cuvinte de felicitare erau semnate chiar de către Iolanda Balaș Soter, personal, dar și de către soțul ei, Ioan Söter. Aproape că m-a apucat tremuratul și mi-au dat lacrimile, vizavi de acest gest, de-o  eleganță inimaginabilă. Inaintea tuturor, a familiei, prietenilor, oamenilor de la Rapid, marea doamnă a atletismului  românesc s-a bucurat sincer pentru reușita mea și a fost prima. Așa a și rămas, totdeauna, pentru mine.

Apogeul duelului s-a consumat la Jocurile Olimpice     de la Los Angeles, unde Anișoara Cușmir și cu mine ne-am urcat pe primele două trepte ale podiumului de premiere. Eram foarte puternice amândouă și cu rezultate de top, era imposibil ca din această rivalitatea să nu iasă și rezultate. Practic ne luptam noi două la toate concursurile mari. Eu eram de la Rapid, iar Anișoara de la Steaua. Cel mai greu era că ne vedeam în fiecare zi la antrenament! Ne antrenam amândouă pe stadionul de atletism de la „23 August”, lângă Centrul de medicină.  Pe Viitorul, adică. Când te duci la Olimpiadă sau la Europene, îți vezi adversara o singură dată, la concurs… Dar s-o vezi în fiecare zi și la masă, și-n hotel, și la antrenament! Ne respectam. La concursuri nu vorbeam, dacă aveam antrenorii cu noi. La Los Angeles am fost, însă, amândouă singure. Și ne-am ajutat la antrenamente. Întîi sărea ea și eu stăteam și mă uitam unde bate și ce face în săritură, apoi stătea ea. Asta a durat o lună și jumătate, pentru că lungimea fete a fost în ultima zi. Cred sincer că rivalitatea dintre noi a dus la rezultate. Noi și acum suntem prietene, fiindcă suntem dintr-o altă generație. Nu vreau să jignesc pe nimeni…