Sportul, în general, iar atletismul, în special, au printre motoarele principale tradiţia, modelul. Creşterea se face extrem de rar pe un sol gol, neîmbogăţit de performanţele unor campioni ce pot fi consideraţi baza a ceea ce numim progres, continuă augmentare. Evidenţa este dată de exemple, iar în atletismul românesc trebuie să ne gândim la probele care ne-au adus, constant, satisfacţii, pornind de la săritura în înălţime, aruncarea discului, sărituri (lungime, triplusalt). În semifondul feminin, palmaresul de vârf a fost deschis de către Ileana Silai, iar continuarea, una care ne face să visăm, cuprinde nume precum Natalia Andrei Mărăşescu, Maricica Puică, Doina Melinte, Fiţa Lovin, Violeta Beclea-Szekely, Maria Cioncan, Gabriela Szabo.
Gazetarii au numit asemenea galerii de mari vedete „şcoală", iar specialiştii argumentează evoluția prin caracteristici morfologice, psihice, dar şi prin faptul că, fiecare generaţie are ce învăţa de la cealaltă. Fiecare campioană aduce ceva nou, acea strălucire lăsată apoi moștenire. Ca să încheiem cu teoria şi să ajungem la o carieră de 10 ani de succese, Ileana Silai are două contribuţii deosebite, dincolo de deschiderea poftei excepţionale de succes, de ştacheta pe care a urcat-o atât de sus.
Prima, ne-o explică antrenorul de la Ciudad de Mexico, unde clujeanca a cucerit medalia de argint la 800 m, Gheorghe Biro, într-o declaraţie făcută chiar pe marginea pistei de concurs, acolo, sub "sombrero"-ul stadionu- lui Azteca din Ciudad de Mexico: „De multe ori am pus-o pe Ileana să alerge cu băieţii, pentru a o aduce la un ritm în jur de două minute, chiar şi sub acesta". Iar al doilea expe- riment a fost antrenamentul la altitudine, „invenţia" unui alt român, regretatul doctor Ioan Drăgan, care a demonstrat utilitatea acestuia și care a contribuit decisiv la obținerea, în folosul sportului, a cabanei regale de la Piatra Arsă.
În zilele noastre, ce semifondistă de prim-plan din lume nu se antrenează cu sparring-partneri băieţi sau care nu are un stagiu obligatoriu de pregătire la altitudine?
Acea memorabilă cursă de 800 m, de la Ciudad de Mexico, am avut şansa de a o vedea la televizor, fiind primele Jocuri Olimpice transmise la Televiziunea Română. A fost, fapt ciudat acum, singura finală a penultimei zile a concursului olimpic, pe o ameninţare continuă de furtună, cu nori negri, care parcă stateau în creştetele sportivilor. A fost start ratat, Ileana a plecat târziu a doua oară, fiind nevoită să forţeze pe prima parte, pentru a fi în frunte la trecerea la coardă. Efortul a costat-o, la 650 m fiind depăşită de patru atlete, dar a revenit fantastic pe ultimii 50 metri, terminând a doua, în 2:02,58, devansată fiind de americanca Madeline Manning, cu un nou record olimpic, în 2:00,92.
De altfel, dincolo de palmaresul de marcă argintul olimpic, două medalii de argint la Europenele indoor, pe 800 metri, aur la CE de sală, la 1500 metri, Ileana Silai are şi o longevitate la vârf cu totul impresionantă, acest titlu fiind obţinut la 37 de ani, după o revenire de senzaţie. Peste doi ani, la Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980, deci la aproape 39 de ani, a prins finala olimpică la 1500 metri, terminând pe locul 8!
Iar dacă vă uitaţi la datele reper ale acestei cariere atletice excepționale, veţi fi remarcat că într-o vreme a alergat chiar alături de cele amintite în primele rânduri ale acestui scurt portret şi, poate, toate au avut ceva de învăţat de la acest model de modestie, tenacitate, discreţie şi valoare sportivă materializată, cu răbdare, în 24 de ani bătuţi pe muchie, de la prima legitimare, la Flamura Roşie Cluj, oraşul natal pentru care a concurat 21 de ani din sfertul de secol trecut.