Medaliată cu bronzul olimpic la Atena - 2004, în proba de 1500 metri, Maria Cioncan a spus prea devreme adio acestei lumi, decesul survenind în urma unui accident  cumplit de mașină, în data de 21 ianuarie 2007, lângă orașul bulgar Plevna.

Un destin crud pentru o atletă care nu apucase să-și spună ultimul cuvânt, pentru un om extrem de modest și muncitor. Născută fiind în satul Maieru (județul Bistrița Năsăud), locul în care a văzut lumina zilei Liviu Rebreanu, Maria a început să alerge pe ulițele satului, fără     știrea părinților.  În 1991, făcea parte din grupa antrenorului Zsolt Gyongyossy, fiind colegă de „grupă” cu celebra  Gabriela Szabo. Din anul 1996, a trecut sub coordonarea tehnicianului Ștefan Beregszaszi, alături de care a reușit să  acceadă în elita performanțială a lumii.

Cum am avut privilegiul să fiu lângă atleții noștri  la „Jocurile de Acasă”, cum au fost intitulate cele desfășurate  în Elada, o să inserez propriile amintiri.

Maria a participat la 800 metri, unde, în finală, a obținut un meritoriu loc șapte, iar la 1500 metri, a surprins  pe toată lumea cu medalia de bronz obținută la capătul unei        curse memorabile. Ambele probe au presupus mai multe curse, în serii, semifinale și, normal, finale. După primele  două apariții la 800 metri, antrenorul Ștefan Beregszaszi m-a  oprit pe aleile din proximitatea Stadionului “Spiridon Louis” și mi-a povestit că „ieri, Maria a fost sunată de sora     ei. După scuzele de rigoare că poate o deranjează, Mariei i    s-au transmis sentimentele întregii comunități. Este una dintre zonele cu cea mai mare natalitate din România, zonă  unde lumea își respectă cu pioșenie tradițiile. După slujba  de duminică, întreg satul se strânge la Primărie, unde se pune la punct planul pentru săptămâna viitoare. Cam ce are  de făcut fiecare cetățean, ce nevoi sunt etc. Și, uite așa, au  aflat sătenii că Maria concurează cu succes la JO 2004, desemnând-o pe sora ei să fie mesagerul gândurilor lor de bine!”.

După cinci curse (trei la 800 metri și două la 1500 metri) a sosit și seara marii finale. Este ultima zi a concursului atletic. O forfotă în stadion care te duce cu gândul la stupul de albine. Arena este plină ochi, cu toate că biletele au fost  foarte scumpe, la speculă negociindu-se prețuri astronomice, gen 600 de euro pentru locurile de la „cucurigu”. Cam pe acolo  ne așezăm și noi, adică o micuță galerie tricoloră care îl încurajează pe nea Pișta (Beregszaszi – n.n). Tremură din toate încheieturile și îi transpiră mâinile abundent. Și nu neapărat de căldură, dar emoțiile sunt așa de mari, că îl copleșesc. „Sper că am avut dreptate ca Maria să concureze și la 800 metri. În fond, locul șapte nu este de ici de colo. Numai că astăzi, trebuie să dea totul”.

Se aude pocnetul   pistolului, iar noi țopăim isteric, urlând din toți rărunchii, chiar dacă, mai mult ca sigur, Maria nu ne poate auzi. Face o cursă curajoasă, la un moment dat este chiar prima, iar, pe  final, nu cedează atacurilor din spate. Trece linia de sosire  pe locul trei, după britanica Kelly Holmes (prietena celebrei Maria    Mutola, care o ajută din răsputeri) și rusoaica Tatiana Tomașova. „Este trei, este trei, Dumnezeule, simt că înnebunesc!”, strigă nea Pișta. Ne îmbrățișăm și coborâm scările, mai ceva ca avalanșa, din trei, în patru. Trebuie să ajung  cât mai repede în zona mixtă să-i comunic Mariei că este așteptată de antrenor pe stadionul de încălzire. Asta pentru  că, el nu poate intra unde pot eu și viceversa. Ajung cu respirația tăiată! O îmbrățișez pe Maria care este deja   asaltată cu interviurile, dar din ochi îi țâșnesc lacrimile. Mai apucă să-mi zică doar atât: „am reușit!”.