„Am trecut prin sport cu capul sus. În jos nu mă uitam numai atunci când mă legam la șireturi!”

M-am apucat de gimnastică la vârsta de șapte ani, la Sighetul Marmației, locul în care m-am născut și am copilărit. În 1980 am călcat pentru prima oară pe treptele școlii sportive, visând să fiu ca Nadia Comăneci. Dar nu a fost să fie! Antrenorul de la gimnastică mi-a propus să merg la atletism, pentru că mi se potrivea mai bine din punctul de vedere al constituției fizice. Așa am început să fac atletism, până când unul dintre antrenori a zis că mă face săritoare. Este vorba despre profesorul Csilik Zoltan, un împătimit al sportului, un dascăl minunat care mi-a arătat drumul spre performanță. Cu el am realizat primul record național la junioare, în anul 1985.

Am fost, apoi, preluată de București, prin secretarul general la acea vreme, domnul Victor Firea, fost atlet de performanță, cu rezultate remarcabile în probele de fond și semifond. Dumnealui îmi facilita la Sighetul Marmației masa, condițiile de antrenament, echipamentul. Toate acestea, până la vârsta de 16 ani când, după treapta a doua, am fost adusă în Capitală, în cadrul clubului Dinamo, la antrenorul Răzvan Firea. Aici nu am stat prea mult, la vremea aceea la lot s-a hotărât transferul meu la clubul Steaua, pentru a fi sub directa îndrumare a doamnei Viorica Viscopoleanu, cunoscuta campioană mondială, europeană și olimpică.

De fapt, de aici a început marea performanță, cu suișurile și coborâșurile inerente din viața unui sportiv care vrea să devină campion. Acestea sunt marile nume care mi-au marcat cariera de 22 de ani în sport. Ei sunt mentorii mei, cărora le datorez ghidajul, răbdarea cu care m-au înconjurat și modul în care mi-au insuflat încrederea în forțele proprii. Ele au fost reperele mele, alături de ei am avut marile satisfacții ale vieții ca sportivă de performanță.

Au urmat cei mai frumoși ani, anii de glorie 1997-2002, cu noi mentori din cadrul Federației Române de Atletism – Nicolae Mărășescu, Iolanda Balaș Soter, care coordonau federația. Era perioada când Ion Țiriac era în fruntea COSR – toți unul și unul pentru performanță sportivă. 1998 a fost anul meu de top, când am devenit campioană europeană atât în sală, cât și în aer liber și numărul 1 mondial. Pe 23 ianuarie 1999 am reușit cel mai bun rezultat personal: 2,03 m, realizat în sală, la București. În 1994 și 1999 am fost vicecampioană europeană, tot în 1999 am câștigat titlul la Jocurile Mondiale Universitare și locul patru la Mondialele indoor de la Maebashi. Anterior, adică în anul 1998, am fost prima la World Cup Johannesburg , iar în 1997 am ocupat locul trei în finala Grand Prix-ului de la Fukuoka. În 2004 și 2005 am fost campioană națională.

În toți acești ani am urmat cursurile ANFS – acum Univesitatea Națională de Educație Fizică și Sport – la fără frecvență. În anul 2002 m-am înscris la doctorat , iar din 2006 am început cariera didactică în cadrul Academiei de Poliție, ca profesoară la catedra de sport.

O să va surprindă, dar spun tranșant că nu mi-am finanțat cu nimic dezvoltarea sportivă. Eram bun național fiind la lotul olimpic. Statul este cel care m-a susținut financiar în toată această perioadă, altfel nu m-aș fi descurcat. La vremea aceea nu existau sponsori, colborări public-private. Aveam un manager sportiv care hotăra ce era mai bine pentru mine. În ceea ce privește familia și roul acesteia în viața mea, afirm cu toată convingerea și deși pare șocant, dar un performer nu are familie pe perioada practicării sportului.