Federația Română de Atletism vine în sprijinul inițiativei lansate de Comitetul Național Paralimpic și invită reprezentanții cluburilor sportive afiliate, alături de antrenori, să participe la seria de conferințe Parasport Forum – „De la primul pas la performanță”.
Proiectul este dedicat dezvoltării sportului paralimpic în România și vizează implicarea activă a specialiștilor și a structurilor sportive în identificarea, pregătirea și susținerea sportivilor cu dizabilități.
Evenimentul se desfășoară într-o serie de întâlniri regionale, după următorul program:
- Constanța – 13 noiembrie 2026
- Timișoara – 20 noiembrie 2026
- Miercurea Ciuc – 27 noiembrie 2026
(Notă: seria a debutat la Brașov, pe 23 octombrie 2026)
Încurajăm participarea într-un număr cât mai mare a tehnicienilor și conducătorilor de structuri sportive afiliate FRA pentru a contribui la crearea unui mediu sportiv incluziv și orientat către marea performanță.
Înscrierile se realizează completând formularul online dedicat:
👉 Formular de Înscriere Parasport Forum
Vezi detalii pe pagina Comitetul Național Paralimpic, aici
