Paula Ivan se înscrie cu cinste în cartea de aur a semifondului românesc, școală cu o impresionantă tradiție, care ani de-a rândul ne-a adus satisfacții incredibile. La Jocurile Olimpice de la Seul , din 1988, eleva regretatului antrenor Ion Puică a câștigat două medalii: una de aur, la 1500 m, cu un record olimpic care dăinuie și astăzi, în anul 2020 (3:53,96) și una de argint la 3000 m, probă care, ulterior, a fost scoasă din programul mondial, respectiv, olimpic.

LA JOCURILE OLIMPICE DE LA SEUL , DIN 1988, ELEVA REGRETATULUI ANTRENOR ION PUICĂ A CÂȘTIGAT DOUĂ MEDALII: UNA DE AUR, LA 1500 M, CU UN RECORD OLIMPIC CARE DĂINUIE ȘI ASTĂZI, ÎN ANUL 2020 (3:53,96) ȘI UNA DE ARGINT LA 3000 M, PROBĂ CARE, ULTERIOR, A FOST SCOASĂ DIN PROGRAMUL MONDIAL, RESPECTIV, OLIMPIC.

 

Numai că lucrurile au stat puțin viceversa, în sensul că prima finală din concursul desfășurat sub semnul celor cinci cercuri îngemănate a fost cea de la 3000 m. Iar după serii, și semifinale, în ultima zi a Jocurilor, a fost programat ultimul act al probei de 1500 m.

„De emoții și de stres nu am mai putut părăsi Satul Olimpic. Eram ca un leu în cușcă, pe care nu vrea, totuși, să o părăsească, aici simțindu-se, totuși, în siguranță. După antrenamente, masa, somn etc, relaxarea mea consta în mă așeza pe câte o bordură ș ice de-a gânduri îmi treceau prin cap! Cum soarele era puternic și umiditatea mare, întotdeauna aveam o pălărioară în cap. Am și o poză în această postură pentru că, practice, acele momente erau singurele în care, într-un fel, mă aflam în public”, mărturisea Paula, rememorând acele zile pline de tensiune.

Cu toate că este un om de-un bun simț și calm proverbiale, Paula a ținut să precizeze: „ei, de câte ori mă enerva ceva în cursă, toate lucrurile îmi mergeau mai bine! Asta pentru că știți, există acele busculade, coate, tălpi. Când cineva îmi punea intenționat un cui pe tendon, mă jena evident, evadam și-mi făceam cursa mea! În tempo-ul meu! Adică, luam alergarea pe cont propriu și mai de fiecare dată, câștigam! Așa că de fiecare dată atât antrenorul cât și soțul meu făceau orice să-mi ies din fire! La început mă supăra chestia asta, dar când am realizat și eu fenomenul mi-am dat seama că nu făceau decât să mă ajute să fiu prima”.

Paula își reia firul amintirilor: „Eram și foarte superstițioasă. În sport este un fenomen general. Depinzi atât de mult de soartă, încât îți faci anumite tabieturi, interpretezi lucrurile într-un anumit fel. Eu adunam bănuți și nasturi găsiți pe jos pe care îi băgam la iegări sau la ciorapi. Aveam eu sentimental că –mi aduc noroc. Mă protejează de rele. În plus, eram fan al cifrei 13. Când primeam numerele de concurs, făceam tot felul de socoteli să dea 13. Pentru mine era cifra magică! Mai mult, ca să nu mă gândesc la accidentări sau alte necazuri, dacă visam ceva rău, că pierd, abandonez etc, era de bine! În realitate îmi ieșea exact pe dos!”, își încheie declarația Paula Ivan.

CÂND PRIMEAM NUMERELE DE CONCURS, FĂCEAM TOT FELUL DE SOCOTELI SĂ DEA 13. PENTRU MINE ERA CIFRA MAGICĂ!